The moment when, 50 years ago, Neil Armstrong planted his foot on the surface of the Moon inspired awe, pride and wonder around the world. This newspaper argued that “man, from this day on, can go wheresoever in the universe his mind wills and his ingenuity contrives…to the planets, sooner rather than later, man is now certain to go.” But no. The Moon landing was an aberration, a goal achieved not as an end in itself but as a means of signalling America’s extraordinary capabilities. That point, once made, required no remaking. Only 571 people have been into orbit; and since 1972 no one has ventured much farther into space than Des Moines is from Chicago.
The next 50 years will look very different. Falling costs, new technologies, Chinese and Indian ambitions, and a new generation of entrepreneurs promise a bold era of space development. It will almost certainly involve tourism for the rich and better communications networks for all; in the long run it might involve mineral exploitation and even mass transportation. Space will become ever more like an extension of Earth—an arena for firms and private individuals, not just governments. But for this promise to be fulfilled the world needs to create a system of laws to govern the heavens—both in peacetime and, should it come to that, in war.
The development of space thus far has been focused on facilitating activity down below—mainly satellite communications for broadcasting and navigation. Now two things are changing. First, geopolitics is stoking a new push to send humans beyond the shallows of low-Earth orbit. China plans to land people on the Moon by 2035. President Donald Trump’s administration wants Americans to be back there by 2024. Falling costs make this showing off more affordable than before. Apollo cost hundreds of billions of dollars (in today’s money). Now tens of billions are the ticket price.
[ … ]
It is a mistake to promote space as a romanticised Wild West, an anarchic frontier where humanity can throw off its fetters and rediscover its destiny. For space to fulfil its promise governance is required. At a time when the world cannot agree on rules for the terrestrial trade of steel bars and soybeans that may seem like a big ask. But without it the potential of all that lies beyond Earth will at best wait another 50 years to be fulfilled. At worst space could add to Earth’s problems. | Clipa în care, în urmă cu 50 de ani, Neil Armstrong punea piciorul pe suprafața lunii, a umplut întreaga lume de admirație, mândrie și uimire. Ziarul nostru susținea atunci: „de azi înainte, omul va avea sorți de izbândă în tot ce geniul său va născoci și va ajunge acolo unde își va pune în cap să se ducă, oriunde ar fi în univers... chiar pe alte planete, omul va izbuti cât de curând să ajungă.” Și totuși, asta nu s-a întâmplat. Aselenizarea nu a însemnat mai mult decât o abatere, un obiectiv îndeplinit nu ca un scop în sine, ci mai degrabă un mijloc de a semnala posibilitățile extraordinare ale Americii. Odată atins, repetarea lui nu s-a mai dovedit necesară. Doar 571 de oameni au fost pe orbită; iar din 1972 încoace, nimeni nu s-a mai aventurat în spațiu la o distanță mult mai mare decât cea de la Chicago la Des Moines. Următorii 50 de ani vor avea un cu totul alt chip. Costurile tot mai mici, noile tehnologii, ambițiile chinezilor și ale indienilor, precum și o nouă generație de întreprinzători prevestesc vremuri cutezătoare în dezvoltarea spațială. Iar asta va însemna, fără îndoială, oportunități de turism pentru cei bogați și comunicații mai performante pentru noi toți; pe termen lung, ar putea să însemne exploatări miniere sau chiar transport în comun. Spațiul va deveni din ce în ce mai mult un fel de extensie a Pământului – un teren de acțiune pentru firme și indivizi, nemaifiind rezervat guvernelor. Însă, pentru ca această promisiune să devină realitate, lumea are nevoie să creeze un sistem de legi pentru guvernarea bolții cerești – pe timp de pace și, deopotrivă, la nevoie, de război. Până în acest moment, dezvoltarea spațială s-a concentrat pe facilitarea activităților de pe Pământ, axându-se pe sateliți de comunicații pentru transmisiile radio-TV și navigație. De acum înainte, două lucruri se vor schimba. Pe de o parte, continuă strădaniile geopolitice de a trimite oameni dincolo de fâșia orbitei joase a Pământului. China are planuri de a trimite oameni pe lună până în anul 2035. Administrația președintelui Donald Trump vrea ca americanii să ajungă acolo până în anul 2024. Odată cu scăderea costurilor, toată parada aceasta ostentativă a devenit mai accesibilă decât era înainte. Misiunea Apollo costase pe vremea aceea echivalentul de azi a sute de miliarde de dolari. Azi, prețul unui singur bilet este de zeci de miliarde. [...] Promovarea spațiului ca un Vest Sălbatic idealizat, o frontieră anarhică dincolo de care omenirea să se lepede de lanțurile în care stă închisă, redescoperindu-și destinul, ar fi o mare greșeală. Pentru ca spațiul să își țină promisiunea, avem nevoie de reglementare. Cerem poate prea mult, acum când omenirea nu e capabilă să cadă de acord privind comerțul terestru cu oțel și soia. Însă, fără reglementare, potențialul lumii de dincolo de Pământ mai are de așteptat încă măcar 50 de ani, înainte de a fi valorificat. În cel mai rău caz, spațiul va deveni și el una dintre problemele Pământului. |