ProZ.com translation contests »
Bon voyage: "Stories about travel" » English to Romanian » Entry #27856


Source text in English

Translation #27856

The moment when, 50 years ago, Neil Armstrong planted his foot on the surface of the Moon inspired awe, pride and wonder around the world. This newspaper argued that “man, from this day on, can go wheresoever in the universe his mind wills and his ingenuity contrives…to the planets, sooner rather than later, man is now certain to go.” But no. The Moon landing was an aberration, a goal achieved not as an end in itself but as a means of signalling America’s extraordinary capabilities. That point, once made, required no remaking. Only 571 people have been into orbit; and since 1972 no one has ventured much farther into space than Des Moines is from Chicago.

The next 50 years will look very different. Falling costs, new technologies, Chinese and Indian ambitions, and a new generation of entrepreneurs promise a bold era of space development. It will almost certainly involve tourism for the rich and better communications networks for all; in the long run it might involve mineral exploitation and even mass transportation. Space will become ever more like an extension of Earth—an arena for firms and private individuals, not just governments. But for this promise to be fulfilled the world needs to create a system of laws to govern the heavens—both in peacetime and, should it come to that, in war.

The development of space thus far has been focused on facilitating activity down below—mainly satellite communications for broadcasting and navigation. Now two things are changing. First, geopolitics is stoking a new push to send humans beyond the shallows of low-Earth orbit. China plans to land people on the Moon by 2035. President Donald Trump’s administration wants Americans to be back there by 2024. Falling costs make this showing off more affordable than before. Apollo cost hundreds of billions of dollars (in today’s money). Now tens of billions are the ticket price.

[ … ]

It is a mistake to promote space as a romanticised Wild West, an anarchic frontier where humanity can throw off its fetters and rediscover its destiny. For space to fulfil its promise governance is required. At a time when the world cannot agree on rules for the terrestrial trade of steel bars and soybeans that may seem like a big ask. But without it the potential of all that lies beyond Earth will at best wait another 50 years to be fulfilled. At worst space could add to Earth’s problems.
Momentul de acum 50 de ani, când Neil Armstrong a ajuns cu piciorul pe suprafața Lunii, a inspirat admirație, mândrie și uimire în jurul lumii. Acest ziar a căutat să arate că „începând din această zi, omul poate să călătorească în univers oriunde îi dorește mintea și oriunde născocește ingeniozitatea sa... de-acum este sigur că omul va călători interplanetar, mai devreme decât mai târziu.” Dar nu. Aterizarea pe Lună a fost o aberație, un scop atins nu ca un țel în sine, ci ca un mijloc de a evidenția capacitățile ieșite din comun ale Americii. Acel scop, odată atins, nu mai avea nevoie de nicio completare. Doar 571 de oameni au fost pe orbită; iar din 1972 nimeni nu s-a aventurat mai departe în spațiu, decât Des Moines din Chicago.

Următorii 50 de ani vor arăta foarte diferit. Scăderea costurilor, noile tehnologii, ambițiile chinezilor și ale indienilor și o nouă generație de antreprenori promit o eră îndrăzneață a dezvoltării spațiale. Este aproape sigur că aceasta va implica turismul, pentru cei bogați, și rețele mai bune de comunicare pentru toți; în cele din urmă, ar putea implica exploatarea minerală, și chiar transportul în masă. Spațiul va deveni mai mult ca o extensie a Pământului—o arenă pentru firme și persoane fizice, nu doar pentru guverne. Dar, pentru ca această promisiune să se îndeplinească, lumea va trebui să creeze un sistem de legi care să guverneze cerurile—atât în vreme de pace, iar, dacă se va ajunge la aceasta, și în vreme de război.

Până acum, dezvoltarea spațiului s-a focalizat asupra înlesnirii activității de dedesubt—în special asupra comunicării prin satelit, pentru difuzare și navigare. Acum, se schimbă două lucruri. Primul, geopolitica, stârnește un nou impuls pentru trimiterea de oameni dincolo de superficialitatea joasei orbitei terestre. China plănuiește să trimită oameni pe Lună până în 2035. Administrația președintelui Donald Trump dorește ca americanii să se întoarcă acolo până în 2024. Scăderea costurilor face această fandoseală mai accesibilă decât înainte. Apollo a costat sute de miliarde de dolari (în banii de astăzi). Acum, prețul unui bilet este de zeci de miliarde.

[ ... ]

Este o greșeală să promovăm spațiul ca pe o zonă romanțată a Vestului Sălbatic, o frontieră anarhică unde umanitatea poate să își arunce cătușele și să își redescopere destinul. Pentru ca spațiul să își îndeplinească promisiunea, este nevoie de guvernare. Într-o perioadă în care lumea nu poate să cadă de comun acord asupra regulilor de comerț terestru cu bare de oțel și boabe de soia, aceasta poate părea o cerință mare. Dar, fără ea, potențialul tuturor lucrurilor care există dincolo de Pământ va trebui să mai aștepte, cel puțin, încă 50 de ani pentru a fi îndeplinit. În cel mai rău caz, spațiul ar putea adăuga la problemele Pământului.


Discuss this entry