GBK glossarySearch the glossaries created from glossary-building KudoZ (GBK) questions. | To see the desired glossary, please select the language and then the field of expertise. |
Home - Romanian
- Poetry & Literature
- Search
- Term
- Additional fields of expertise
- Definition(s)
- Literatura de consum nu mai înseamnă Sandra Brown, ci Paulo Coelho. Sau chiar Henry Miller. Ea nu mai poate fi ironizată sau denigrată, pentru că cei care o scriu, cei care o promovează şi cei care o vînd sînt profesionişti. Atributul "de consum" nu înseamnă că literatura pe care o caracterizează e proastă. Consumatorul nu e neapărat, aşa cum unii ideologi vor să ne facă să credem, individul pasiv, incult şi frustrat. Pentru a nu refuza o comparaţie la îndemînă, cu toate simplificările şi omisiunile pe care le implică, literatura de consum este, faţă de literatura "pură", ceea ce este muzica pop/rock faţă de cea simfonică. Jimi Hendrix faţă de Schoenberg, The Prodigy faţă de Stockhausen. Avem, de-acum, două literaturi - care comunică, desigur - şi două regimuri de vizibilitate ale literaturii. În mare, avem o literatură care contestă literatura în chiar interiorul cîmpului literar (ca Schoenberg în muzică, de pildă), dar recuperînd realitatea literală (cum Stockhausen recuperează realitatea sonoră), şi o literatură contestatară, anti-socială, dar, din perspectivă literară, obedientă unui model de reprezentare recunoscut - şi, deci, vandabilă, recuperată de societatea de consum (ca Hendrix în muzică).
România literară - by Sandra Roselee
- Example sentence(s)
- Claude Bremond a privit structura povestirii ca pe o suită de micronaraţiuni, de ex. proiectul, pretenţia, contractul, pericolul, înşelătoria. Mai uşor de studiat în cazul naraţiunilor alcătuite după „reţetă”, de tip mit, basm (Harap-Alb), literatură de consum, dar şi în romanul lui Nicolae Filimon unde se văd „cusăturile”. - Regie live (curs naratologie) by Sandra Roselee
- Related KudoZ question
Compare [close] - Swedish
- Poetry & Literature
- Search
- Term
- Additional fields of expertise
- Definition(s)
- Kiosklitteratur, även skräplitteratur eller massmarknadslitteratur, är lättillgängliga böcker som säljs i vanliga butiker, och som ofta kritiseras för sin dåliga litterära kvalitet. Wikipedia - by egj_translation
- Example sentence(s)
- Det blir queeraktivism, reportageteater, homovinklad kiosklitteratur och svenska folkets egen skam-topplista. - Sveriges Radio P3 Kultur by egj_translation
- Hur den massproducerade och internationellt spridda så kallade kiosklitteraturen förvandlas till lokalt anpassade produkter, visar Eva Hemmungs Wirtén vid Litteraturvetenskapliga institutionen, Uppsala universitet, i den doktorsavhandling som hon försvarar lördagen den 23 maj kl. 10.15. - Uppsala Universitet by egj_translation
- Under 1950-talet uppkom en ny sorts kiosklitteratur i Amerika - lesbisk pulp fiction. - Svenska Dagbladet by egj_translation
- Related KudoZ question
Compare [close] - Slovak
- Poetry & Literature
- Search
- Term
- Additional fields of expertise
- Definition(s)
- Example sentence(s)
- U nás sa nálepka populárna literatúra spája s označením braková literatúra, čo je nepochopením princípu veci. - litcentrum.sk by Linda Vakermanova
- Mladý McCartney písal brakovú literatúru
28. septembra 2009 11:15
Nedávno objavená esej mladého Paula McCartneyho spred vyše 50 rokov odhalila túžbu budúceho slávneho člena skupiny Beatles stať sa autorom lacných románov. Paul McCartney svoju úvahu napísal v roku 1953 a odoslal ju do oblastnej literárnej súťaže. - Atlas.sk by Linda Vakermanova
- Znamená to, že miera naznačeného, nedopovedaného, vnútorného rozhoduje o tom, či ide o brakovú, lacnú literatúru alebo o umenie?
Aj to rozdeľuje literatúru na čisto zábavnú, populárnu a umeleckú. Populárna literatúra spraví takmer všetko za čitateľa, je v nej pramálo toho, čo by mohlo zostať ako tvorivé čitateľské pole. - Tasr.sk by Linda Vakermanova
- Related KudoZ question
Compare [close] - Ukrainian
- Poetry & Literature
- Search
- Term
- Additional fields of expertise
- Definition(s)
- дешеве чтиво (або просто "чтиво") - це дешева низькопробна література. Own research - by AndriyRubashnyy
- Example sentence(s)
- Для Василя Пилип’юка синкретизм української культури полягає у неподільності Істини, Краси і Добра, тобто тих категорій, на які нині шалено наступає сурогат чужої масової культури — рекламні ролики, трилери, бойовики, попса, дешеве чтиво, порнуха, чорнуха тощо. - www.day.kiev.ua by AndriyRubashnyy
- роман, який можна переосмислювати знову і знову...дуже цікавий стиль, я такого ще не зустрічала....
не просто дешеве чтиво, таке взагалі не можна називати "чтивом"...це звучить надто дешево...
хочеться собі придбати примірник і, вкотре перечитуючи, виділяти напівпрозорими різнокольоровими маркерами те, що найбільш цікаве і найбільш вразило...певно вся книжка буде розцяцькована... - viranda.blox.ua by AndriyRubashnyy
- Related KudoZ question
- Compare this term in: Serbian, Croatian, Albanian, Arabic, Bulgarian, Catalan, Czech, Danish, German, Dutch, English, Spanish, Persian (Farsi), Finnish, French, Hebrew, Hindi, Hungarian, Italian, Japanese, Macedonian, Norwegian, Polish, Portuguese, Russian, Turkish
| | The glossary compiled from Glossary-building KudoZ is made available openly under the Creative Commons "By" license (v3.0). By submitting this form, you agree to make your contribution available to others under the terms of that license. | | | | X Sign in to your ProZ.com account... | | | | | | |