[...] Translators just didn't get recognition, they didn't expect to make much of a living, just get by. Very few people were actually trained as translators, but most had a solid college education and a solid knowledge of languages, at least their own language. I had a friend who fell exactly into that category and my circle of friends expanded to include other translators. I found them to be much more interesting as people, and discovered that we often had similar life experiences. I never had trouble making friends, but I always felt "different" and I'm sure they felt it too. When my friend retired, she recommended me as her replacement. I now entered the realm of Reinsurance, of which I knew nothing. I was also the only translator there, and didn't have much to fall back on. However, it was another notch up....
On my new job, I started looking through the files, asking questions and got the company to enroll me in Insurance courses. The College of Insurance was across the street, and I consulted fire codes, insurance policies and fire extinguisher catalogs in their library. I was learning what I had never had the luxury of being able to do before: research. The first time I had to translate a proposal for purposes of insurance of a nuclear plant, I got a call from the head man in that department, congratulating me on the job I had done. "Compares favorably with what we are used to," he said. What an upper! What happened was that I consulted a document in the files similar to the one I was tackling for guidance, but when I saw that my predecessor had used the word "nucleus" instead of "core", I realized that the files were useless to me. I went across the street to the library and looked up "nuclear plants." I immediately found all the terminology I needed.
It takes a great deal more than that to be a good translator these days, of course. [...] | [...] Traducătorilor pur și simplu nu le erau recunoscute meritele, ei nu se așteptau să câștige prea bine, ci doar să supraviețuiască. Foarte puțini se pregătiseră de fapt să devină traducători, însă cei mai mulți dintre ei dispuneau de o educație universitară solidă și de temeinice cunoștințe lingvistice, cel puțin în limba lor maternă. Am avut o prietenă care se încadra exact în această categorie, după care cercul meu de prieteni s-a extins și a inclus și alți traducători. Îmi păreau mult mai interesanți ca oameni și mi-am dat seama că adesea trăiserăm experiențe de viață similare. Niciodată nu mi-a fost greu să îmi fac prieteni, dar mereu m-am simți „diferită” și sunt convinsă că și ei s-au simțit la fel. Când prietena mea s-a pensionat, m-a recomandat pe mine în locul ei. Intram de acum pe tărâmul Reasigurărilor, despre care nu aveam niciun habar. Mai eram și singura traducătoare de acolo, dar nici nu prea aveam alternative. În orice caz, a fost încă un pas înainte… La noua mea slujbă, am început să mă uit prin dosare, să pun întrebări, determinând compania să mă înscrie la cursuri de asigurări. Facultatea de Asigurări era peste drum de noi, iar eu consultam la biblioteca lor normele de prevenire a incendiilor, polițele de asigurare și cataloagele stingătoarelor de incendii. Învățam ceea ce niciodată nu mai avusesem privilegiul să pot face: cercetare. Prima dată când a trebuit să traduc o ofertă de asigurare pentru o centrală nucleară, am fost sunată de către șeful respectivului departament ca să mă felicite pentru munca depusă. „Este comparabilă cu documentele noastre”, mi-a zis el. Ce mai succes! Întâmplarea a făcut ca eu să consult ca model un document din dosar, similar cu cel de care mă ocupam, însă când am văzut că predecesorul meu folosise cuvântul „nucleu” în loc de „miez”, mi-am dat seama că dosarul îmi era inutil. Am mers peste drum, la bibliotecă, și am căutat „centrală nucleară”. Am găsit imediat toată terminologia de care aveam nevoie. Desigur, în prezent este nevoie de mult mai mult pentru a fi un bun traducător. [...] |