[…] Pur și simplu, traducătorii nu primeau recunoașterea meritată, ei nesperând să facă cine știe ce avere din asta, ci doar să supraviețuiască. Foarte puține persoane erau cu adevărat instruite în domeniul traducerilor, însă majoritatea aveau o educație universitară solidă și cunoștințe lingvistice consistente, cel puțin în limba maternă. Aveam o prietenă care se încadra perfect în respectiva categorie, iar cercul meu de prieteni a continuat să se lărgească, cuprinzând și alți traducători. Am descoperit că sunt mult mai interesanți la nivel uman și mi-am dat seama că, de multe ori, aveam experiențe de viață asemănătoare. Nu mi-a fost niciodată greu să-mi fac prieteni, dar întotdeauna m-am simțit „diferită” și sunt sigură că și ei se simțeau la fel. Când amica mea s-a retras din activitate m-a recomandat pe mine ca înlocuitoare. Tocmai pășisem pe tărâmul reasigurărilor, despre care nu știam nimic. Mai eram și singura traducătoare de acolo și nici măcar un plan de rezervă nu aveam. Cu toate acestea, a fost încă un pas înainte pentru mine...

La noul loc de muncă am început să caut prin dosare, să pun întrebări și am convins firma să mă înscrie la cursuri de asigurări. Colegiul de asigurări se afla vizavi, iar în biblioteca lor am ajuns să consult legislația în domeniul PSI, polițele de asigurare și cataloagele de stingătoare de incendiu. Învățam lucrurile la care nu avusesem niciodată acces până atunci, cum ar fi cercetarea. Prima dată când a trebuit să traduc o ofertă în scopul asigurării unei centrale nucleare am fost sunată de șeful de departament, care m-a felicitat pentru treaba făcută. „Se compară în mod favorabil cu ofertele cu care suntem obișnuiți”, mi-a zis el. Asta da încurajare! Adevărul e că tocmai consultasem, în scop de îndrumare, un document din dosar care era foarte similar cu cel la care lucram, însă când am văzut că predecesoarea mea folosise cuvântul „nucleu” în loc de „centru” am înțeles că dosarele nu îmi erau de folos. M-am dus la biblioteca de peste drum și am căutat termenul „centrală nucleară”. Am găsit numaidecât toată terminologia de care aveam nevoie.

Desigur, în zilele noastre ai nevoie de mult mai mult pentru a fi un traducător bun. […]

[...] Munca traducătorilor pur și simplu nu era recunoscută, iar aceștia nu se așteptau la un stil de viață prosper, dorindu-și doar un trai decent. Foarte puțini beneficiaseră de un parcurs educațional în domeniul traducerilor, însă cei mai mulți aveau studii superioare și cunoștințe lingvistice temeinice, cel puțin în limba lor. Aveam o prietenă care făcea parte tocmai din această categorie, iar cercul meu de prieteni s-a extins, ajungând să includă și alți traducători. Aceștia mi s-au părut a fi foarte interesanți ca persoane și am descoperit că aveam, adesea, experiențe de viață asemănătoare. Nu am avut niciodată probleme în a-mi face prieteni, dar întotdeauna m-am simțit „diferită” și sunt sigură că și ei se simțeau la fel. Când prietena mea a ieșit la pensie, m-a recomandat ca înlocuitoare a sa. Pășeam acum pe teritoriul reasigurării, despre care nu știam nimic. De asemenea, eram singurul traducător de acolo și nu aveam multe resurse pe care să mă pot baza. În orice caz, activam acum la un alt nivel...

La noul meu loc de muncă, am început să studiez documentele, să pun întrebări și am convins compania să mă înscrie la cursuri de asigurări. Colegiul de Asigurări era chiar peste drum și în biblioteca lor am consultat norme de protecție împotriva incendiilor, polițe de asigurare și cataloage cu stingătoare de incendiu. Învățam astfel să fac un lucru pe care nu avusesem luxul de a-l face înainte: documentarea. Prima dată când a trebuit să traduc o ofertă de asigurare pentru o centrală nucleară, am primit un telefon de la șeful acelui departament, care m-a felicitat pentru rezultatele muncii mele. „Calitatea este comparabil mai bună decât cea cu care eram obișnuiți,” a spus el. Cât de reconfortant! Ceea ce s-a întâmplat a fost că, pentru a mă orienta, am consultat unul dintre documentele pe care le aveam la dispoziție, asemănător cu cel la care lucram. Totuși, când am văzut că predecesoarea mea folosise cuvântul „nucleu” în loc de „miez”, mi-am dat seama că nu mă puteam folosi de acele documente. M-am dus peste drum la bibliotecă și am căutat sintagma „centrale nucleare”. Am găsit de îndată toată terminologia de care aveam nevoie.

Desigur, în zilele noastre este nevoie de mult mai mult decât atât pentru a fi un bun traducător. [...]

[...] Traducătorii nu primeau nici un soi de recunoaștere, pur și simplu; nu se așteptau să câștige mare lucru, doar cât să trăiască de pe o zi pe alta. Foarte puțini dintre ei erau de fapt instruiți ca traducători, însă majoritatea aveau o bună educație universitară și o cunoaștere temeinică a limbilor, cel puțin a limbii materne. Am avut un prieten care intra exact în această categorie iar cercul meu de prieteni s-a lărgit, incluzând și alți traducători. Mi s-au părut mult mai interesanți ca oameni și am descoperit că adesea aveam experiențe similare de viață. Nu-mi fusese niciodată greu să-mi fac prieteni, însă întotdeauna m-am simțit „diferit” și sunt convinsă că și ei s-au simțit la fel. Când prietena mea s-a pensionat, ea m-a recomandat în locul ei. Intram acum pe tărâmul reasigurărilor, despre care nu știam nimic. De asemenea, eram singurul traducător de acolo și n-aveam prea multe chestii pe care să mă bazez. Cu toate astea, mai urcam o treaptă...

La noul meu loc de muncă am început să mă uit printre dosare, punând întrebări și convingând compania să mă înscrie la cursuri de asigurare. Colegiul de asigurări era vizavi și în biblioteca lor am consultat regulamente de incendiu, polițe de asigurare și cataloage pentru extinctoare. Învățam să fac ceva ce n-avusesem niciodată luxul de a face înainte, și anume cercetare. Prima oară când a trebuit să traduc un proiect de asigurare a unei centrale nucleare am primit un telefon de la șeful acelui departament, care m-a felicitat pentru munca făcută. „E bine în comparație cu ce eram obișnuiți înainte”, mi-a zis el. Ce fericire! Se întâmplase să consult ca termen de referință un document similar din dosare și am văzut că predecesoarea mea folosise cuvântul „nucleu” în loc de „miez”, ceea ce m-a făcut să înțeleg că dosarele acelea nu-mi erau de niciun folos. M-am dus peste drum la bibliotecă și am căutat „centrale nucleare”. Am găsit imediat terminologia de care aveam nevoie.

Desigur, în ziua de azi e nevoie de mult mai mult ca să fii un traducător bun.[...]

[...] Traducătorii pur și simplu nu erau recunoscuți și, neavând mari așteptări în materie de câștig, încercau doar să supraviețuiască. Foarte puțini beneficiau de o pregătire reală în domeniul traducerii, chiar dacă mulți dintre ei aveau în spate o educație universitară solidă și cunoșteau bine limbile străine, sau cel puțin propria lor limbă. Pe atunci, aveam o prietenă care se încadra pe deplin în această categorie, iar cercul meu de cunoștințe începuse să se îmbogățească și cu alți traducători. Îmi păreau mult mai interesanți decât alții și am descoperit că deseori aveam experiențe de viață similare. Adevărul e că, deși nu am avut niciodată probleme în a-mi face prieteni, m-am simțit mereu „diferită” și sunt sigură că și ei se simțeau la fel. Ieșind la pensie, prietena m-a recomandat ca înlocuitoare. A fost ziua în care am intrat pe tărâmul reasigurărilor, despre care nu cunoșteam nimic. În plus, eram singura traducătoare și trebuia să mă descurc fără prea mult sprijin. Totuși, era un alt pas în acea direcție....

La început puneam o mulțime de întrebări și petreceam mult timp căutând prin dosare. Am reușit chiar să conving compania să mă înscrie la cursuri de asigurare. În biblioteca Colegiului de Asigurări, care se afla vizavi, puteam consulta norme de protecţie contra incendiilor, polițe de asigurare și cataloage cu extinctoare. Făceam ceea ce nu-mi permisesem niciodată până atunci: cercetări. Prima dată când a trebuit să traduc o ofertă de asigurare pentru o centrală nucleară, am primit un apel telefonic de la șeful departamentului competent, care m-a felicitat pentru munca mea. „ Se compară favorabil cu ceea cu ce suntem obișnuiți” – a fost comentariul său. Ce senzație plăcută! S-a întâmplat că, în timp ce consultam un document asemănător cu cel pe care trebuia să-l traduc și pe care reușisem să-l găsesc scotocind prin arhive în căutarea de informații utile, am observat că predecesorul meu folosise termenul „nucleus” în loc de „core” și mi-am dat seama că arhivele companiei îmi erau complet inutile. Am traversat strada, am căutat „instalații nucleare” în bibliotecă și am găsit rapid terminologia de care aveam nevoie.

Bineînțeles, pentru a fi un traducător bun în zilele noastre e nevoie de mult mai mult. [...]

[...] Traducătorii sunt cei cărora, pur și simplu, nu li s-au apreciat meritele, ei nu au avut pretenția unui venit decent, doar cât să trăiască de pe-o zi pe alta. Foarte puține persoane au absolvit cursuri de calificare propriu-zisă ca traducător, însă majoritatea aveau o pregătire universitară temeinică și cunoștințe aprofundate de limbi străine, stăpânind cel puțin limba proprie. Aveam o prietenă care intra fix în această categorie și cercul meu de prieteni s-a extins incluzând și alți traducători. Mi s-au părut mult mai interesanți ca oameni și am descoperit că aveam adesea experiențe de viață similare. Nu mi-a fost niciodată greu să-mi fac prieteni, dar m-am simțit mereu „altfel” și am convingerea că asta au simțit și ei. Când prietena mea a ieșit la pensie, m-a recomandat ca succesor pe postul ei. Intram acum în domeniul reasigurărilor, despre care nu știam o iotă. De asemenea, eram singurul traducător care profesa acolo și nu prea aveam resurse la care să recurg. S-a dovedit a fi însă o altă poveste de succes ....

La noul meu loc de muncă am început să examinez dosare, să pun întrebări și am reușit să obțin de la companie înscrierea la cursuri de pregătire profesională în asigurări. Academia de Asigurări se afla peste drum și am consultat în biblioteca lor regulamente de gestionare a incendiilor, polițe de asigurare și cataloage cu stingătoare de incendii. Aveam luxul de a învăța ceea nu reușisem să fac înainte: munca de cercetare. Când a trebuit să traduc pentru prima dată o propunere în vederea asigurării unei centrale nucleare, am primit un apel telefonic de la șeful departamentului în cauză prin care mă felicita pentru munca făcută. „Depășește standardul cu care suntem obișnuiți.”, a spus el. A fost de-a dreptul hipnotizant! Ceea ce s-a întâmplat a fost că am consultat un document din dosare similar cu cel pe care îl foloseam ca referință, dar când am văzut că predecesoarea mea a folosit termenul „nucleu” în loc de „miez”, mi-am dat seama că dosarele nu-mi foloseau la nimic. Am mers la biblioteca de peste drum și am făcut cercetări pe tema „centralelor nucleare”. Am găsit imediat toată terminologia de care aveam nevoie.

Firește, în zilele noastre, a fi un traducător bun presupune mult mai mult de atât. [...]

[...] Traducătorii, pur și simplu, nu prea erau apreciați, ei nu se așteptau la cine știe ce câștiguri, doar la strictul necesar.
Foarte puțini oameni erau cu adevărat pregătiți ca traducători, dar majoritatea aveau educație universitară solidă și o cunoaștere temeinică a limbilor străine, sau cel puțin a limbii materne. Am avut o prietenă care se încadra exact în această categorie iar cercul meu de prieteni s-a tot extins, cuprinzând și alți traducători.
Pe ei i-am găsit mult mai interesanți ca oameni și am descoperit că de cele mai multe ori experiențele noastre de viață erau asemănătoare. Niciodată nu mi-a fost greu să-mi fac prieteni, dar mereu am simțit că sunt ”altfel” și sunt sigură că și ei au simțit asta. Când prietena mea s-a pensionat, ea m-a recomandat ca înlocuitoare a ei.
Și atunci am pășit pe tărâmul reasigurărilor despre care nu știam nimic. De asemenea eram singura traducătoare acolo și nu prea aveam pe ce să mă bazez. Totuși, și așa a fost încă un pas înainte...
 
La noul meu job am început să răsfoiesc fișiere, întrebând într-una și am determinat compania să mă înscrie la cursuri de asigurări. Facultatea de asigurări era peste drum de noi și la biblioteca lor am cercetat coduri de incendiu, polițe de asigurări și cataloage cu extinctoare. Învățam ceea ce nu avusesem niciodată privilegiul să pot face: să cercetez. De prima dată, când a trebuit să traduc o propunere privind scopul asigurării unei centrale nucleare, am primit un telefon de la șeful acelui departament care m-a felicitat pentru traducerea făcută. ”E mai bună decât traducerile cu care ne-am obișnuit” a zis el. Ce euforie!
Treaba a fost că studiasem, ca să mă ghidez, un document din acele fișiere care era similar cu documentul la care lucram, dar când am văzut că predecesoarea mea folosise cuvântul ”nucleu” în loc de ”miez”, mi-am dat seama că acele fișiere îmi erau inutile. Am trecut strada la bibliotecă și am căutat ”centrale nucleare”.
Am găsit imediat toată terminologia de care aveam nevoie.

În zilele noastre, cu siguranță, e nevoie să faci mult mai mult pe lângă a fi un bun traducător...

[...] Traducătorilor pur și simplu nu le erau recunoscute meritele, ei nu se așteptau să câștige prea bine, ci doar să supraviețuiască. Foarte puțini se pregătiseră de fapt să devină traducători, însă cei mai mulți dintre ei dispuneau de o educație universitară solidă și de temeinice cunoștințe lingvistice, cel puțin în limba lor maternă. Am avut o prietenă care se încadra exact în această categorie, după care cercul meu de prieteni s-a extins și a inclus și alți traducători. Îmi păreau mult mai interesanți ca oameni și mi-am dat seama că adesea trăiserăm experiențe de viață similare. Niciodată nu mi-a fost greu să îmi fac prieteni, dar mereu m-am simți „diferită” și sunt convinsă că și ei s-au simțit la fel. Când prietena mea s-a pensionat, m-a recomandat pe mine în locul ei. Intram de acum pe tărâmul Reasigurărilor, despre care nu aveam niciun habar. Mai eram și singura traducătoare de acolo, dar nici nu prea aveam alternative. În orice caz, a fost încă un pas înainte…

La noua mea slujbă, am început să mă uit prin dosare, să pun întrebări, determinând compania să mă înscrie la cursuri de asigurări. Facultatea de Asigurări era peste drum de noi, iar eu consultam la biblioteca lor normele de prevenire a incendiilor, polițele de asigurare și cataloagele stingătoarelor de incendii. Învățam ceea ce niciodată nu mai avusesem privilegiul să pot face: cercetare. Prima dată când a trebuit să traduc o ofertă de asigurare pentru o centrală nucleară, am fost sunată de către șeful respectivului departament ca să mă felicite pentru munca depusă. „Este comparabilă cu documentele noastre”, mi-a zis el. Ce mai succes! Întâmplarea a făcut ca eu să consult ca model un document din dosar, similar cu cel de care mă ocupam, însă când am văzut că predecesorul meu folosise cuvântul „nucleu” în loc de „miez”, mi-am dat seama că dosarul îmi era inutil. Am mers peste drum, la bibliotecă, și am căutat „centrală nucleară”. Am găsit imediat toată terminologia de care aveam nevoie.

Desigur, în prezent este nevoie de mult mai mult pentru a fi un bun traducător. [...]